calul despărțit în silabe; cum se desparte în silabe calul

Despărțirea în silabe a cuvântului "calul":

calul = cá  lul

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "calul":

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.
cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restricție) armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seamă de defecte). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = persoană hărțuită, muncită de toți; problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) dintr-o situație mai bună într-una mai rea. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = o distanță nu prea mare. Calul dracului = baborniță; vrăjitoare. ♦ Compus: cal-putere = unitate de putere egală cu 75 de kilogrammetri pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1): a) aparat de gimnastică pentru sărituri; b) piesă în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă; cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus). – Lat. caballus.
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

calpuzanul = cal-pu-zá-nul
calpuzanului = cal-pu-zá-nu-lui
calpuzană = cal-pu-zá-nă
calpă = cál-pă
caltaboş = cal-ta-bóş
caltaboşi = cal-ta-bóşi
caltaboşii = cal-ta-bó-şii
caltaboşilor = cal-ta-bó-şi-lor
caltaboşul = cal-ta-bó-şul
caltaboşului = cal-ta-bó-şu-lui
calul = cá-lul
calul-de-apă = ca-lul-de-á-pă
calul-de-mare = ca-lul-de-má-re
calul-dracului = cá-lul-drá-cu-lui
calul-popii = cá-lul-pó-pii
calului = cá-lu-lui
calului-de-apăl = ca-lu-lui-de-á-păl
calului-de-mare = ca-lu-lui-de-má-re
calup = ca-lúp
calupul = ca-lú-pul
calupului = ca-lú-pu-lui

Cuvinte care au ultima silabă "lul":

alunelul = a-lu-né-lul
amărunţelul = a-mă-run-ţé-lul
apostolul = a-pós-to-lul
calul = cá-lul
capitolul = ca-pí-to-lul
cărăşelul = că-ră-şé-lul
copilul = co-pí-lul
firicelul = fi-ri-cé-lul
fotbalul = fót-ba-lul
golul = gó-lul
iubiţelul = iu-bi-ţé-lul
masculul = mas-cú-lul
molul = mó-lul
pătrunjelul = pă-trun-jé-lul
pluralul = plu-rá-lul
săbărelul = să-bă-ré-lul
testiculul = tes-tí-cu-lul
vehiculul = ve-hí-cu-lul
» vezi toate cuvintele
0.005s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite