crucea despărțit în silabe; cum se desparte în silabe crucea

Despărțirea în silabe a cuvântului "crucea":

crucea = cru  ceá (verb - imperfect)
crucea = crú  cea (substantiv)

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "crucea":

CRÚCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină: creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobișnuit; a se minuna (și a-și face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A așeza în formă de cruce; a încrucișa. – Din cruce.
crúce (crúci), s. f. – 1. Obiect format din două bucăți de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinței creștine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cărțile de joc, treflă. – 5. Steag al unei oști creștine. – 6. Companie, breaslă. – 7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. – 8. Răscruce, răspîntie. – 9. Miez de nucă. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiță, diblu, braț. – Mr. c(ă)ruță, megl. cruță. Lat. crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciuliță, s. f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a răstigni; a încrucișa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia; refl., a-și face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucișa; a-și face cruce); crucelnic, s. n. (piesă la războiul de țesut; vîrtelniță); crucer, s. m. (centimă dintr-un florin austriac), de la cruce după modelul lui Kreuzer, cf. creițar; crucer, s. m. (monedă), formație artificială din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); răscruce, s. f. (răspîntie; cruce a căruței; cruce a vîrtelniței); cruciș, adv. (pieziș, oblic; în formă de cruce); încrucișat, s. n. (răscruce; cruce de vîrtelniță); încrucișa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-și tăia drumul, a se întretăia; refl., a-și face cruce; refl., a se uita cruciș); încrucișetură, s. f. (răspîntie, răscruce); descrucișa, vb. (a desface ce era încrucișat); crucișetor, s. n., format după fr. croiseur. – Der. neol. cruciadă, s. f., din fr. croisade; cruciat, s. m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s. n., din fr.; cruciform, adj., din fr.
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

croşetăm = cro-şe-tắm
croşetări = cro-şe-tắri
croşetării = cro-şe-tắ-rii
croşetările = cro-şe-tắ-ri-le
croşetărilor = cro-şe-tắ-ri-lor
croşeu = cro-şéu
croşeul = cro-şé-ul
croşeului = cro-şé-u-lui
croşă = cró-şă
cruce = crú-ce
crucea = cru-ceá (v.imperf.)
crucea = crú-cea (s.)
crucea-pământuluea = crú-cea-pă-mấn-tu-lu-ea
crucea-pământului = crú-cea-pă-mấn-tu-lui
crucea-pământuluii = crú-cea-pă-mấn-tu-lu-ii
crucea-voiniculuea = crú-cea-voi-ní-cu-lu-ea
crucea-voinicului = crú-cea-voi-ní-cu-lui
crucea-voiniculuii = crú-cea-voi-ní-cu-lu-ii
cruceai = cru-ceái
cruceam = cru-ceám
crucească = cru-ceás-că

Cuvinte care au ultima silabă "cea":

acea = a-ceá
aicea = a-í-cea
atuncea = a-tún-cea
baccea = bac-ceá
bălticea = băl-ti-ceá
boccea = boc-ceá
bucea = bu-ceá
cărticea = căr-ti-ceá
cea = cea
cocea = co-ceá
complăcea = com-plă-ceá
crucea = cru-ceá (v.imperf.)
crucea = crú-cea (s.)
displăcea = dis-plă-ceá
duminecea = du-mi-ne-ceá
falcea = fál-cea
fălcea = făl-ceá
floricea = flo-ri-ceá
harcea-parcea = hár-cea-pár-cea
mucea = mu-ceá
muiercea = mu-iér-cea
» vezi toate cuvintele
0.006s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite