Despărțirea în silabe a cuvântului "dreptatea":

DREPTÁTE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine. ◊ Loc. adv. Cu (sau după) dreptate = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ◊ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just. ♦ (Pop.) Judecată. – Din dreptătáte (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate).

DREPTATEA, cotidian al Partidului Național Țărănesc. Apare la București (1927-1938, 1944-1947). Directori: Virgil Madgearu, Constantin Gongopol, Mihai Ralea, Ion Livianu, N. Carandino. Printre colaboratori: I. Vinea, Sergiu Dan, P. Pandrea, P. Zarifopol, P. Andrei, Ș. Cioculescu, Vl. Streinu. În 1990 a reapărut ca organ al P.N.Ț.-C.D. cu întreruperi și cu o periodicitate diferită.

dreptáte s. f., g.-d. art. dreptắții; pl. dreptắți