Despărțirea în silabe a cuvântului "faramau":
fărâmau = fă • râ • máu
Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "faramau":FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru o › ă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Cuvinte Vecine:
fărâmasem = fă-râ-má-semfărâmaseră = fă-râ-má-se-răfărâmaserăm = fă-râ-má-se-rămfărâmaserăţi = fă-râ-má-se-răţifărâmaseşi = fă-râ-má-seşifărâmat = fă-râ-mátfărâmate = fă-râ-má-tefărâmatul = fă-râ-má-tulfărâmatului = fă-râ-má-tu-luifărâmată = fă-râ-má-tăfărâmau = fă-râ-máufărâmaşi = fă-râ-máşifărâmaţi = fă-râ-máţifărâme = fă-rấ-mefărâmei = fă-rấ-meifărâmele = fă-râ-mé-le (s.)fărâmele = fă-rấ-me-le (s.)fărâmelele = fă-râ-mé-le-lefărâmelelor = fă-râ-mé-le-lorfărâmelor = fă-rấ-me-lorfărâmi = fă-rấmi
FĂRÂMÁ, fărấm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărmá vb. I] – Din fărâmă.
fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru o › ă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom. – Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.
fărâmá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărấmă
Cuvinte Vecine:
fărâmasem = fă-râ-má-sem
fărâmaseră = fă-râ-má-se-ră
fărâmaserăm = fă-râ-má-se-răm
fărâmaserăţi = fă-râ-má-se-răţi
fărâmaseşi = fă-râ-má-seşi
fărâmat = fă-râ-mát
fărâmate = fă-râ-má-te
fărâmatul = fă-râ-má-tul
fărâmatului = fă-râ-má-tu-lui
fărâmată = fă-râ-má-tă
fărâmau = fă-râ-máu
fărâmaşi = fă-râ-máşi
fărâmaţi = fă-râ-máţi
fărâme = fă-rấ-me
fărâmei = fă-rấ-mei
fărâmele = fă-râ-mé-le (s.)
fărâmele = fă-rấ-me-le (s.)
fărâmelele = fă-râ-mé-le-le
fărâmelelor = fă-râ-mé-le-lor
fărâmelor = fă-rấ-me-lor
fărâmi = fă-rấmi