fiintele despărțit în silabe; cum se desparte în silabe fiintele

Despărțirea în silabe a cuvântului "fiintele":

fiinţele = fi  ín  ţe  le

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "fiintele":

FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.
fiínță (fi-in-) s. f., g.-d. art. fiínței; pl. fiínțe
FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. (În opoziție cu lucru) Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. Începînd bătălie cu troianul, deodată simți în el putere și îndîrjire și nu se opri pînă ce nu-l birui, ca pe-o ființă. SADOVEANU, B. 68. Nu poți ciunti dintr-o ființă vie organele absolut necesare vieții. CARAGIALE, O. III 256. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazăm mîngîietor: Floarea, un zîmbet de dulce soare, Sufletul gingaș, un frățior. ALECSANDRI, O. 149. ♦ Om; persoană. Toți, pe gînduri, își închideau în suflet un sentiment vag de milă pentru ființa ceea uitată. BART, E. 177. Gîndeam la toate acele ființe pe care le iubisem. NEGRUZZI, S. I 57. ♦ (Poetic) Făptură. Nici cîntecele, nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sărmanii pămînteni: ființa lor era la discreția unei clici nemilostive și lacome. SADOVEANU, C. 130. Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! DELAVRANCEA, A. 59. Ființa i se scu­fundă într-o odihnă profundă, caldă și binefăcătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 102. 2. Existență, viață. În curgerea timpurilor acest popor... și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Înainte de anul acela... nici nu-i bănuisem măcar ființa pe lume. M. I. CARAGIALE, C. 33. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent. Academiile în ființă pe atunci și-au propus să redacteze dicționare explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. Rămase năuc de bucurie, cînd văzu în ființă toate cele ce îi spusese zîna. ISPIRESCU, L. 235. ◊ Expr. A avea ființă (pe lume) = a exista. De unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume? CREANGĂ, P. 194. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu nepu­tință. EMINESCU, O. I 141. A da ființă = a da viață; a făuri, a concretiza. A fi (sau a sta, mai rar a se ține) în ființă = a exista. Bolta este în ființă și pe zidurile ei se văd nenumărate sculpturi. ODOBESCU, S. III 106. ♦ (Învechit; uneori determinat prin « de față ») Prezență. Popa au încremenit la ființa lui de față. SBIERA, P. 18. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei pri­veliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Dar ființa de față a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostași. BĂLCESCU, O. II 62.
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

fiinţaseşi = fi-in-ţá-seşi
fiinţat = fi-in-ţát
fiinţate = fi-in-ţá-te
fiinţată = fi-in-ţá-tă
fiinţau = fi-in-ţáu
fiinţaşi = fi-in-ţáşi
fiinţaţi = fi-in-ţáţi
fiinţe = fi-ín-ţe
fiinţează = fi-in-ţeá-ză
fiinţei = fi-ín-ţei
fiinţele = fi-ín-ţe-le
fiinţelor = fi-ín-ţe-lor
fiinţez = fi-in-ţéz
fiinţeze = fi-in-ţé-ze
fiinţezi = fi-in-ţézi
fiinţând = fi-in-ţấnd
fiinţă = fi-in-ţắ (v.perf.s.)
fiinţă = fi-ín-ţă (s.)
fiinţăm = fi-in-ţắm
fiinţări = fi-in-ţắri
fiinţării = fi-in-ţắ-rii

Cuvinte care au ultima silabă "le":

acele = a-cé-le (det.)
acele = á-ce-le (s.)
acropole = a-cró-po-le
adormiţele = a-dor-mi-ţé-le
agale = a-gá-le
agile = a-gí-le
agonale = a-go-ná-le
ale = a-le (adj./det/pr.)
ale = á-le (s./adj./det.)
alivencile = a-li-vén-ci-le
alunele = a-lu-né-le (s.)
alunele = a-lú-ne-le (s.)
amabile = a-má-bi-le
amigdale = a-mig-dá-le
anale = a-ná-le
animale = a-ni-má-le
aproapele = a-proá-pe-le
areale = a-re-á-le
artiodactile = ar-ti-o-dac-tí-le
automobile = a-u-to-mo-bí-le
autovehicule = a-u-to-ve-hí-cu-le
» vezi toate cuvintele
0.002s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite