Despărțirea în silabe a cuvântului "indrepti":

ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre... b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept.

îndreptá (îndrept, îndreptát), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drum › îndruma, semn › însemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare și în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s. f. (înv., corectare; îmbunătățire).