Despărțirea în silabe a cuvântului "soarelui":

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – Lat. sol, -lis.

soáre (-óri), s. m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol. – Comp. soare-apune, s. n. (occident, vest); soare-răsare, s. n. (răsărit); soare-scapătă, s. n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s. n. (insolație); soarea-soarelui, s. f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s. m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s. f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.

soáre (corp ceresc) s. m., pl. sori