stiind despărțit în silabe; cum se desparte în silabe stiind

Despărțirea în silabe a cuvântului "stiind":

ştiind = şti  índ

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "stiind":

ȘTI, știu, vb. IV. I. 1. Tranz. și intranz. (Folosit și absol.) A avea cunoștință (de...), a fi informat (în legătură cu...), a cunoaște. ◊ Loc. adv. Pe știute = în cunoștință de cauză. Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil. ◊ Expr. (Tranz., absol.) Nu știu, n-am văzut = sunt cu totul străin de ceva, nu am idee de nimic. Știu eu (sau știi tu etc.) ce știu (sau știi etc.) sau las' că știu eu, se spune pentru a arăta că cineva cunoaște bine o situație și că nu poate fi indus în eroare. Știi ce? sau știi ceva?, știi una? = fii atent la ce-ți spun, ascultă ceea ce am să-ți spun. (Numai) Dumnezeu știe sau știe Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmație sau o negație. Dumnezeu (mai) știe sau dracul (mai) știe, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputința de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranță. (Intranz.) A-i ști (cuiva) de urmă = a ști unde se află cineva. Pe cât (sau după cât) știu = după informațiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunoștință de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaște pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaște pe sine, a avea cunoștință că este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaște unul pe altul; a avea legături de prietenie. 4. Intranz. A ține seamă de ceva, a lua în considerație; a avea teamă sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaște pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunoștințe sistematice într-un domeniu, a stăpâni o știință, o artă etc. ◊ Expr. A ști carte = a ști să scrie și să citească; p. ext. a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat. A ști pe de rost (sau pe dinafară, ca pe apă, ca apa, ca pe Tatăl nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fără greșeală. ♦ A vorbi și a înțelege o anumită limbă. ♦ A se pricepe să facă ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesară într-o anumită împrejurare. ◊ Expr. A nu (mai) ști ce să (se) mai facă = a nu mai găsi nici o soluție pentru a ieși dintr-o încurcătură. A nu mai ști ce să facă de... = a fi copleșit de... A nu ști de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde să înceapă un lucru. (Absol.) Știu eu? exprimă o îndoială, o nesiguranță, o șovăire. 2. A putea, a fi în stare să facă ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotărât să facă ceva. ◊ Expr. A nu ști ce vrea = a nu putea lua o hotărâre, a fi nedecis; a șovăi. 3. A ține minte, a-și aminti. 4. A-și da seama, a înțelege, a pricepe. ◊ Expr. A nu (prea) ști multe = a riposta îndată (la provocarea cuiva). Mai știi sau mai știu (și) eu, mai știi păcatul, de unde știi!? = se prea poate, nu poți fi sigur că nu e așa. Nu știu cum = în mod inexplicabil. A fi nu știu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu știu cum să... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil să... (Substantivat) Un nu știu cum sau un nu știu ce = ceva nelămurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu ști de glumă = a fi supărăcios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a bănui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ◊ Expr. Să știu (bine) că... sau de-aș ști că... = chiar dacă... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
ști (-íu, -iút), vb. – A avea cunoștință, a cunoaște. – Mr. știu, știut, știre, megl. știu, știri, istr. știwu. Lat. scῑre (Diez, I, 365; Pușcariu 1648; REW 7722), cf. logud. iskire (Wagner 112) și știință. – Der. știre, s. f. (știință, cunoștință: notiță, aviz; cunoaștere, preocupare); știrici, vb. (a căuta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face să se știe) în Trans. și Banat de la știre cu suf. expresiv; știut, adj. (cunoscut; faimos; expert, experimentat); neștiut, adj. (ignorant); știutor, adj. (care știe); neștiutor, adj. (ignorant); atotștiutor, adj. (care le știe pe toate); știutură, s. f. (cunoaștere), înv.; neștire, s. f. (inconștiență). Expresia nu știu, cînd nu poartă accent stilistic se abreviază de regulă nuș’, cel puțin în Munt., nuș cu ce ‹ nu știu cu cine. De aici niște, pron. indef. (unii, unele, anumiți, anumite, cîțiva, cîteva) în loc de nuș’ce, REW 5899; neștine (var. neșcine, nușcine), pron. indef. (oarecare); nescit (var. neschit), adv. (ceva); niscai (var. niscaiva, nescai, nescare, niscare), pron. indef. (ceva, unii). Toate aceste comp., sau cel puțin unele dintre ele ar putea conduce direct la lat., respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar această ipoteză poate nu este necesară.
!nu știu ce loc. adj. pr. (are ~ idee), loc. pr. (a spus ~), loc. s. (are un ~)
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

ştiftuite = ştif-tu-í-te
ştiftuită = ştif-tu-í-tă
ştiftuişi = ştif-tu-íşi
ştiftuiţi = ştif-tu-íţi
ştiftul = ştíf-tul
ştiftului = ştíf-tu-lui
ştifturi = ştíf-turi
ştifturile = ştíf-tu-ri-le
ştifturilor = ştíf-tu-ri-lor
ştii = şti-i
ştiind = şti-índ
ştiinţa = şti-ín-ţa
ştiinţe = şti-ín-ţe
ştiinţei = şti-ín-ţei
ştiinţele = şti-ín-ţe-le
ştiinţelor = şti-ín-ţe-lor
ştiinţific = şti-in-ţí-fic
ştiinţifice = şti-in-ţí-fi-ce
ştiinţificeşte = şti-in-ţi-fi-céş-te
ştiinţifici = şti-in-ţí-fici
ştiinţifico-fantastic = şti-in-ţí-fi-co-fan-tás-tic

Cuvinte care au ultima silabă "ind":

şerpuind = şer-pu-índ (v.ger.)
şerpuind = şer-pu-índ (adj.)
şovăind = şo-vă-índ (v.ger.)
şovăind = şo-vă-índ (adj.)
» vezi toate cuvintele
0.001s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite