Despărțirea în silabe a cuvântului "tanarului":

TẤNĂR, -Ă, tineri, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, p. gener. ființă) care este, ca vârstă, între copilărie și maturitate, care nu este încă matură. ◊ Loc. adv. De tânăr = din fragedă vârstă, de timpuriu. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic unui om (sau unui animal) neajuns încă la maturitate. 3. Adj. Care a fost plantat sau a răsărit de puțină vreme, care n-a ajuns încă la maturitate; care este format din asemenea plante. Pădure tânără. – Lat. *tenerus (= tener).

tînăr (-ră), adj. – 1. June. – 2. Fraged. – Var. tiner. Mr., megl. tinir. istr. tiner. Lat. tĕnĕr, prin intermediul formei populare *tĕnĕrus (Pușcariu 1734; REW 8645), cf. it. tenero, prov. tenre, fr., cat. tendre, sp. tierno, port. terno. Despre fonetism (tinăr › tînăr prin influența lui ă), cf. Rosetti, BL, V, 35; Rosetti, Mélanges, 173. Uz general (ALR, I, 179); sensul al doilea este un galicism din epoca romantică, azi în desuetudine. Der. tineret (var. Mold. tinerit), s. n. (tinerime, animale tinere); tînără, s. f. (fată, adolescentă); tinerețe (mr. tinireață), s. f. (junețe, adolescență), cu suf. -ețe, cf. bătrînețe (după REW 8647, din lat. *tĕnĕritĭa, cf. it. tenerezza, v. sicil. tinirizza, fr. tendresse, sp., port. terneza; sensul de „duioșie” pe care îl dă Negruzzi cuvîntului rom. este o improprietate care se explică prin fr.); tinerime, s. f. (tineret, mulțime de tineri); întineri, vb. (a deveni tînăr). – Din rom. provine țig. terne „tînăr”, cf. Claveria, NRFE, VII, 127.

tấnăr adj. m., s. m., pl. tíneri; adj. f., s. f. tấnără, pl. tínere