Despărțirea în silabe a cuvântului "accentul":
accentul = ac • cén • tul
Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "accentul":ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.ACCÉNT s.n. 1. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonație afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanță. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent].ACCÉNT, accente, s. n. 1. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arăta că silaba respectivă este accentuată. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atenție deosebită, a-i arăta un interes deosebit. ♦ Semn grafic întrebuințat în scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunța cuvintele într-o limbă sau într-un dialect. 3. Intonație afectivă; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus).» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Cuvinte Vecine:
accentuaţia = ac-cen-tu-á-ţi-aaccentuaţie = ac-cen-tu-á-ţi-eaccentuaţiei = ac-cen-tu-á-ţi-eiaccentuaţii = ac-cen-tu-á-ţiiaccentuaţiile = ac-cen-tu-á-ţi-i-leaccentuaţiilor = ac-cen-tu-á-ţi-i-loraccentuează = ac-cen-tu-eá-zăaccentuez = ac-cen-tu-ézaccentueze = ac-cen-tu-é-zeaccentuezi = ac-cen-tu-éziaccentul = ac-cén-tulaccentului = ac-cén-tu-luiaccentuând = ac-cen-tuấndaccentuă = ac-cen-tu-ắaccentuăm = ac-cen-tu-ắmaccentuări = ac-cen-tu-ắriaccentuării = ac-cen-tu-ắ-riiaccentuările = ac-cen-tu-ắ-ri-leaccentuărilor = ac-cen-tu-ắ-ri-loraccept = ac-céptaccepta = ac-cep-tá Cuvinte care au ultima silabă "tul":
accentul = ac-cén-tulacompaniamentul = a-com-pa-ni-a-mén-tulactul = ác-tulagentul = a-gén-tulalfabetul = al-fa-bé-tulalineatul = a-li-ne-á-tulaltul = ál-tulaspectul = as-péc-tulatributul = a-tri-bú-tulbăiatul = bă-iá-tulbărbatul = băr-bá-tulbâtul = bấ-tulbrevetul = bre-vé-tulbutul = bú-tulcaietul = ca-ié-tulcapătul = cá-pă-tulcapitul = ca-pí-tulcatul = cá-tulcâtul = cấ-tulclimatul = cli-má-tulcoeficientul = co-e-fi-ci-én-tul» vezi toate cuvintele
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare. Accent ascuțit. Accent circumflex. Accent grav. ◊ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atenție deosebită (unei probleme). 2. Fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.
ACCÉNT s.n. 1. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonație afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanță. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent].
ACCÉNT, accente, s. n. 1. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arăta că silaba respectivă este accentuată. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atenție deosebită, a-i arăta un interes deosebit. ♦ Semn grafic întrebuințat în scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunța cuvintele într-o limbă sau într-un dialect. 3. Intonație afectivă; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus).
Cuvinte Vecine:
accentuaţia = ac-cen-tu-á-ţi-a
accentuaţie = ac-cen-tu-á-ţi-e
accentuaţiei = ac-cen-tu-á-ţi-ei
accentuaţii = ac-cen-tu-á-ţii
accentuaţiile = ac-cen-tu-á-ţi-i-le
accentuaţiilor = ac-cen-tu-á-ţi-i-lor
accentuează = ac-cen-tu-eá-ză
accentuez = ac-cen-tu-éz
accentueze = ac-cen-tu-é-ze
accentuezi = ac-cen-tu-ézi
accentul = ac-cén-tul
accentului = ac-cén-tu-lui
accentuând = ac-cen-tuấnd
accentuă = ac-cen-tu-ắ
accentuăm = ac-cen-tu-ắm
accentuări = ac-cen-tu-ắri
accentuării = ac-cen-tu-ắ-rii
accentuările = ac-cen-tu-ắ-ri-le
accentuărilor = ac-cen-tu-ắ-ri-lor
accept = ac-cépt
accepta = ac-cep-tá
Cuvinte care au ultima silabă "tul":
accentul = ac-cén-tul
acompaniamentul = a-com-pa-ni-a-mén-tul
actul = ác-tul
agentul = a-gén-tul
alfabetul = al-fa-bé-tul
alineatul = a-li-ne-á-tul
altul = ál-tul
aspectul = as-péc-tul
atributul = a-tri-bú-tul
băiatul = bă-iá-tul
bărbatul = băr-bá-tul
bâtul = bấ-tul
brevetul = bre-vé-tul
butul = bú-tul
caietul = ca-ié-tul
capătul = cá-pă-tul
capitul = ca-pí-tul
catul = cá-tul
câtul = cấ-tul
climatul = cli-má-tul
coeficientul = co-e-fi-ci-én-tul
» vezi toate cuvintele