Despărțirea în silabe a cuvântului "bortului":
bortului = bór • tu • lui
borţului = bór • ţu • lui
Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "bortului":BORT s. n. Diamant brut cu structură fibroasă și cu luciu, întrebuințat ca abraziv. – Din fr. bort.BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.borț (bórțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Cuvinte Vecine:
bortiseră = bor-tí-se-răbortiserăm = bor-tí-se-rămbortiserăţi = bor-tí-se-răţibortiseşi = bor-tí-seşibortit = bor-títbortite = bor-tí-tebortită = bor-tí-tăbortişi = bor-tíşibortiţi = bor-tíţibortul = bór-tulbortului = bór-tu-luibortă = bór-tăborul = bó-rulborului = bó-ru-luiborura = bo-rú-raboruri = bo-rúri (s.)boruri = bó-ruri (s.)borurii = bo-rú-riiborurile = bo-rú-ri-le (s.)borurile = bó-ru-ri-le (s.)borurilor = bo-rú-ri-lor (s.) Cuvinte care au ultima silabă "lui":
baiului = bá-iu-luibanatului = ba-ná-tu-luibănatului = bă-ná-tu-luibiciului = bí-ciu-luibruftului = brúf-tu-lui (s.)burlui = bur-lúicangurului = cán-gu-ru-luicelui = cé-lui (pr/det.)condominiului = con-do-mí-niu-luicornul-dracului = cór-nul-drá-cu-luicreasta-cocoşului = creás-ta-co-có-şu-luicrucea-pământului = crú-cea-pă-mấn-tu-luicrucea-voinicului = crú-cea-voi-ní-cu-luidezvălui = dez-vắ-lui (v.prez.)dintele-calului = dín-te-le-cá-lu-luidintele-dracului = dín-te-le-drá-cu-luidoamna-codrului = doám-na-có-dru-luidumnealui = dum-nea-lúifierea-pamântului = fi-é-rea-pa-mấn-tu-luifloarea-paştelui = floá-rea-Páş-te-luigura-leului = gú-ra-lé-u-lui» vezi toate cuvintele
BORT s. n. Diamant brut cu structură fibroasă și cu luciu, întrebuințat ca abraziv. – Din fr. bort.
BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.
borț (bórțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).
Cuvinte Vecine:
bortiseră = bor-tí-se-ră
bortiserăm = bor-tí-se-răm
bortiserăţi = bor-tí-se-răţi
bortiseşi = bor-tí-seşi
bortit = bor-tít
bortite = bor-tí-te
bortită = bor-tí-tă
bortişi = bor-tíşi
bortiţi = bor-tíţi
bortul = bór-tul
bortului = bór-tu-lui
bortă = bór-tă
borul = bó-rul
borului = bó-ru-lui
borura = bo-rú-ra
boruri = bo-rúri (s.)
boruri = bó-ruri (s.)
borurii = bo-rú-rii
borurile = bo-rú-ri-le (s.)
borurile = bó-ru-ri-le (s.)
borurilor = bo-rú-ri-lor (s.)
Cuvinte care au ultima silabă "lui":
baiului = bá-iu-lui
banatului = ba-ná-tu-lui
bănatului = bă-ná-tu-lui
biciului = bí-ciu-lui
bruftului = brúf-tu-lui (s.)
burlui = bur-lúi
cangurului = cán-gu-ru-lui
celui = cé-lui (pr/det.)
condominiului = con-do-mí-niu-lui
cornul-dracului = cór-nul-drá-cu-lui
creasta-cocoşului = creás-ta-co-có-şu-lui
crucea-pământului = crú-cea-pă-mấn-tu-lui
crucea-voinicului = crú-cea-voi-ní-cu-lui
dezvălui = dez-vắ-lui (v.prez.)
dintele-calului = dín-te-le-cá-lu-lui
dintele-dracului = dín-te-le-drá-cu-lui
doamna-codrului = doám-na-có-dru-lui
dumnealui = dum-nea-lúi
fierea-pamântului = fi-é-rea-pa-mấn-tu-lui
floarea-paştelui = floá-rea-Páş-te-lui
gura-leului = gú-ra-lé-u-lui
» vezi toate cuvintele