borturi despărțit în silabe; cum se desparte în silabe borturi

Despărțirea în silabe a cuvântului "borturi":

borţuri = bór  ţuri

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "borturi":

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.
borț (bórțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

borăşte = bo-rắş-te
borăşti = bo-rắşti
borî = bo-rî́
borţ = borţ
borţoase = bor-ţoá-se
borţoasă = bor-ţoá-să
borţos = bor-ţós
borţoşi = bor-ţóşi
borţul = bór-ţul
borţului = bór-ţu-lui
borţuri = bór-ţuri
borţurile = bór-ţu-ri-le
borţurilor = bór-ţu-ri-lor
bos = bos
bosa = bó-sa
bosaj = bo-sáj
bosaje = bo-sá-je
bosajele = bo-sá-je-le
bosajelor = bo-sá-je-lor
bosajul = bo-sá-jul
bosajului = bo-sá-ju-lui

Cuvinte care au ultima silabă "ţuri":

colţuri = cól-ţuri
fineţuri = fi-né-ţuri
ghinţuri = ghín-ţuri
laţuri = lá-ţuri
spiţuri = spí-ţuri
şpiţuri = şpí-ţuri
ţurţuri = ţúr-ţuri
» vezi toate cuvintele
0.001s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite