cea despărțit în silabe; cum se desparte în silabe cea

Despărțirea în silabe a cuvântului "cea":

cea = cea

Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "cea":

CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [Var.: (reg.) ceála interj.] – Onomatopee.
CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
ceá interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. – Var. ceala, ța. Lat. ecce hac (Drăganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua „pe aici”, fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că var. ceala reprezintă lat. ecce hac illac). După Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandriș, RF, I (1928), 185-8 și DAR, este art. cea (m. cel) și trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creație expresivă. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Drăganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici ceaș (var. ceas), interj. (se folosește la mulsul vacilor, pentru a le cere să-și mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creație spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu și, ca aciși, așași, atunceși, etc. După Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însă acestă explicație se bazează pe var., mai puțin frecventă decît ceaș, și nu ține de o circumstanță caracteristică și anume că ceaș, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeași interj. se folosește ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. ciș „urină”.
» mai multe definiții (dictionarroman.ro)

Cuvinte Vecine:

caţe = cá-ţe
caţei = cá-ţei
caţele = cá-ţe-le
caţelor = cá-ţe-lor
caţă = cá-ţă
caţăr = cá-ţăr
caţăre = cá-ţă-re
caţări = cá-ţări
caţără = cá-ţă-ră
ce = ce
cea = cea
ceac = ceac
ceac-pac = ceac-pác
ceacul = ceá-cul
ceacului = ceá-cu-lui
ceacuri = ceá-curi
ceacurile = ceá-cu-ri-le
ceacurilor = ceá-cu-ri-lor
ceacşiri = ceac-şíri
ceacâr = cea-cấr
ceacâre = cea-cấ-re

Cuvinte care au ultima silabă "cea":

acea = a-ceá
aicea = a-í-cea
atuncea = a-tún-cea
baccea = bac-ceá
bălticea = băl-ti-ceá
boccea = boc-ceá
bucea = bu-ceá
cărticea = căr-ti-ceá
cea = cea
cocea = co-ceá
complăcea = com-plă-ceá
crucea = cru-ceá (v.imperf.)
crucea = crú-cea (s.)
displăcea = dis-plă-ceá
duminecea = du-mi-ne-ceá
falcea = fál-cea
fălcea = făl-ceá
floricea = flo-ri-ceá
harcea-parcea = hár-cea-pár-cea
mucea = mu-ceá
muiercea = mu-iér-cea
» vezi toate cuvintele
0.001s
Ai observatii? × Ai gasit o greseala sau vrei sa ne transmiti o observatie? Multumim pentru mesaj! Iti vom raspunde curand.
Trimite