Despărțirea în silabe a cuvântului "cherestelei":

CHERESTEÁ, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și întrebuințat de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

cheresteá (cherestéle), s. f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea).

CHERESTEÁ, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din tăierea buștenilor cu ferăstrăul, întrebuințat de obicei în construcție; lemnărie întrebuințată la scheletul unei construcții. 2. Fig. (Fam.) Construcție solidă, structură osoasă. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.