Despărțirea în silabe a cuvântului "ciocnira":

CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.

ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură).

ciocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 să ciocneáscă