Despărțirea în silabe a cuvântului "creasca":

CRÉȘTE, cresc, vb. III. 1. Intranz. (Despre oameni, animale și plante sau despre părți ale lor) A se mări treptat, a deveni mai mare ca rezultat al proceselor vitale din organism; a se dezvolta. ◊ Expr. Să crești mare! formulă de salut sau de mulțumire, adresată de obicei unui copil. A crește văzând cu ochii = a crește neobișnuit de repede. ♦ (Despre anumite părți ale corpului) A se reface, a se regenera. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și ridica nivelul profesional, cultural, etc.; a evolua. 2. Intranz. A-și petrece copilăria, a trăi primii ani din viață (într-un loc). 3. Tranz. A îngriji, a educa (un copil). ♦ A prăsi, a înmulți, a îngriji animale sau păsări. ♦ (Rar) A cultiva plante. 4. Intranz. A se mări, a spori (ca număr, volum, intensitate, durată etc.). ◊ Expr. A crește inima (în piept) sau a-i crește (cuiva) inima (sau sufletul), se spune când cineva simte o bucurie, o mulțumire deosebită. ♦ Fig. (Despre corpuri în mișcare) A se vedea din ce în ce mai mare (pe măsură ce se apropie). 5. Intranz. (Despre aluat) A se umfla, a se ridica prin dospire. 6. Intranz. (Despre ape) A-și mări volumul, a se umfla. [Perf. s. crescúi, part. crescút] – Lat. crescere.

créște (crésc, crescút), vb. – 1. A se mări, a se dezvolta. – 2. A se mări, a căpăta volum, a deveni gros. – 3. A se umfla aluatul. – 4. A se umfla, a se ridica apa. – 5. A ridica prețul. – 6. A se mări Luna. – 7. A îngriji, a veghea dezvoltarea unei plante sau a unui copil. – 8. A educa, a instrui, a forma. – Mr. crescu, criscui, creaștire, megl. cresc, istr. crescu. Lat. crescĕre (Pușcariu 414; Candrea-Dens., 407; REW 2317; DAR); cf. it. crescere, prov. creire, fr. croître, cat. crexer, sp., port. crecer. – Der. crescînd, adj. (care crește), der. artificial, pe baza part. prez., ca fr. croissant; crescut, adj. (dezvoltat; educat; adoptat; fermentat; matur); crescut, s. n. (înv., vîrstă); necrescut, adj. (foarte tînăr; prost crescut); crescător, adj. (educator; persoană care se ocupă de creșterea animalelor); creștere, s. f. (mărire; acțiunea de a crește; înv., recoltă, educație); crescătorie, s. f. (loc unde se cresc animale; pepinieră); creștet, s. n. (vîrf, culme, creastă, vîrful capului), mr. creaștit, cu suf. -et (Pușcariu, Dacor., IX, 440; DAR; după Meyer, Alb. St., IV, 70, din alb. krešte „creastă”, opinie extrem de puțin probabilă; după Pascu, I, 70, de la un lat. *crĭstĭdum, der. puțin convingător; după Cihac, I, 62 și Scriban, de la creastă), cuvînt folosit în general (ALR, I, 5; lipsește în Mold., dar apare la Cantemir, Negruzzi, Creangă); descrește, vb. (a diminua, a micșora, a se reduce), format ca fr. décroître.