Despărțirea în silabe a cuvântului "cuptorul":

CUPTÓR, cuptoare, s. n. 1. Construcție de cărămidă, de piatră, de metal sau de lut, pentru copt pâinea și alte produse de panificație. ♦ Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se poate coace o dată. ♦ Platformă zidită în prelungirea vetrei și pe care se doarme la țară. ◊ Expr. A sta (sau a zăcea) pe cuptor sau a se muta de pe vatră pe cuptor = a trândăvi. A aduce (părinților) noră pe cuptor = a se însura. ♦ Despărțitură la mașina de gătit, în care se coc prăjituri, pâine sau se rumenesc mâncărurile. 2. Construcție specială de încălzire, constituită dintr-o cameră cu pereți metalici căptușiți cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operații tehnologice. ◊ Cuptor de cărămizi = cantitate de cărămizi brute (din argilă) așezate în așa fel încât să poată fi încălzite până la incandescență de un foc central înăbușit. Cuptor de var = varniță. 3. Fig. Căldură mare; arșiță. ◊ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.

cuptór (cuptoáre), s. n. – 1. Construcție de cărămidă, piatră etc. pentru copt pîinea. – 2. Mașină de gătit, plită. – 3. Cantitate de pîine coaptă o dată. – 4. Sobă în casele de țară, vatră. – 5. Arșiță, căldură mare. – 6. Luna iulie. – Istr. coptor. Lat. *coctorium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Candrea-Dens., 371; REW 2019; Jokl, BA, IV, 195; DAR); cf. alb. koftor, abruz. kottora „ceaun”, calabr. cuttuoru, it. cottoio (Battisti, II, 1140). Cf. coace. – Der. cuptorar, s. m. (lucrător la un cuptor); cuptorie, s. f. (acoperiș de protecție la cuptorul casei, în Trans.); cuptoriș, s. n. (Trans., nișă făcută de obicei pe fundul gropii pentru a pune sicriul lateral). După Capidan, Raporturile, 223 și Mladenov 251, din rom. provine bg. koptor „balegă uscată”; pare însă mai puțin probabilă legătura acestui cuvînt cu coptură.

cuptór s. n., pl. cuptoáre