Despărțirea în silabe a cuvântului "fecior":

FECIÓR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat (în raport cu părinții săi). 2. Bărbat tânăr, neînsurat; flăcău. 3. Servitor la casele boierești; valet, camerier, lacheu. ◊ Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la câmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [Var.: (reg.) ficiór s. m.] – Lat. *fetiolus sau din făt + suf. -ior.

feciór (fecióri), s. m. – 1. (Înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetșor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s. f. (fată virgină), istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s. m. (flăcău); feciorariță, s. f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieților); feciorește, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viață de copil); feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s. f. (virginitate; Trans., tinerețe); feciorime, s. f. (Trans., mulțime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407).