Despărțirea în silabe a cuvântului "miroasa":

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosí (mirós, mirosít), vb. – 1. A exala miros. – 2. A percepe mirosul. – 3. A adulmeca. – Var. amirosi, (a)mirosesc. Megl. mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα „a parfuma” (Graur, BL, IV, 102; Pușcariu, Lr., 260), cf. v sb. mirisati (Vasmer, Gr., 99), bg. mirisati, mirosati (sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o ipoteză necesară. Completat de amirosi, este un cuvînt de uz general (ALR, I, 77). – Cf. mir. Der. miros, s. n. (odor, parfum; olfacție), postverbal, sau direct din ngr. μύρωσις „ungere” (Roesler 573; Murnu 37); miroseală, s. f. (înv., mir; odor, parfum); mirosenie, s. f. (înv., mir; înv., parfum); miroseață, s. f. (parfum); mirositor, adj. (parfumat, odorant).