Despărțirea în silabe a cuvântului "obiceiului":
obiceiului = o • bi • cé • iu • lui
Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "obiceiului":OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale. [Pl. și: obiceie] – Din bg. običaj.obicéi (obicéiuri), s. n. – 1. Uz, practică, stil. – 2. (Înv.) Tradiție, obiceiul pămîntului. – 3. (Înv.) Privilegiu. – 4. (Înv.) Contribuție, impozit. – Var. ob(l)icer(iu). Sl. obyčaj, din učiti „a învăța”, cf. ucenic, năuc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. običaj. Var., rare, arată o încrucișare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil); obicină, s. f. (înv., obicei), din sl. obyčinu „obișnuit”, sec. XVII; obicinui (azi redus la obișnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (înv., obișnuit, uzual); obicinuință (var. modernă obișnuință), s. f. (obicei, uz, uzanță; familiaritate); obicinuit (var. obișnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (înv., obișnuit); neobișnuit, adj. (insolit); desobișnui, vb. (a se dezvăța).» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Cuvinte Vecine:
obezilor = o-bé-zi-lorobezitate = o-be-zi-tá-teobezitatea = o-be-zi-tá-teaobezităţi = o-be-zi-tắţiobezităţii = o-be-zi-tắ-ţiiobeză = o-bé-zăobiala = o-biá-laobială = o-biá-lăobicei = o-bi-céiobiceiul = o-bi-cé-iulobiceiului = o-bi-cé-iu-luiobiceiuri = o-bi-cé-iuriobiceiurile = o-bi-cé-iu-ri-leobiceiurilor = o-bi-cé-iu-ri-lorobida = o-bí-daobide = o-bí-deobidea = o-bi-deáobideai = o-bi-deáiobideam = o-bi-deámobidească = o-bi-deás-căobideau = o-bi-deáu Cuvinte care au ultima silabă "lui":
baiului = bá-iu-luibanatului = ba-ná-tu-luibănatului = bă-ná-tu-luibiciului = bí-ciu-luibruftului = brúf-tu-lui (s.)burlui = bur-lúicangurului = cán-gu-ru-luicelui = cé-lui (pr/det.)condominiului = con-do-mí-niu-luicornul-dracului = cór-nul-drá-cu-luicreasta-cocoşului = creás-ta-co-có-şu-luicrucea-pământului = crú-cea-pă-mấn-tu-luicrucea-voinicului = crú-cea-voi-ní-cu-luidezvălui = dez-vắ-lui (v.prez.)dintele-calului = dín-te-le-cá-lu-luidintele-dracului = dín-te-le-drá-cu-luidoamna-codrului = doám-na-có-dru-luidumnealui = dum-nea-lúifierea-pamântului = fi-é-rea-pa-mấn-tu-luifloarea-paştelui = floá-rea-Páş-te-luigura-leului = gú-ra-lé-u-lui» vezi toate cuvintele
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale. [Pl. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obicéi (obicéiuri), s. n. – 1. Uz, practică, stil. – 2. (Înv.) Tradiție, obiceiul pămîntului. – 3. (Înv.) Privilegiu. – 4. (Înv.) Contribuție, impozit. – Var. ob(l)icer(iu). Sl. obyčaj, din učiti „a învăța”, cf. ucenic, năuc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. običaj. Var., rare, arată o încrucișare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil); obicină, s. f. (înv., obicei), din sl. obyčinu „obișnuit”, sec. XVII; obicinui (azi redus la obișnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (înv., obișnuit, uzual); obicinuință (var. modernă obișnuință), s. f. (obicei, uz, uzanță; familiaritate); obicinuit (var. obișnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (înv., obișnuit); neobișnuit, adj. (insolit); desobișnui, vb. (a se dezvăța).
Cuvinte Vecine:
obezilor = o-bé-zi-lor
obezitate = o-be-zi-tá-te
obezitatea = o-be-zi-tá-tea
obezităţi = o-be-zi-tắţi
obezităţii = o-be-zi-tắ-ţii
obeză = o-bé-ză
obiala = o-biá-la
obială = o-biá-lă
obicei = o-bi-céi
obiceiul = o-bi-cé-iul
obiceiului = o-bi-cé-iu-lui
obiceiuri = o-bi-cé-iuri
obiceiurile = o-bi-cé-iu-ri-le
obiceiurilor = o-bi-cé-iu-ri-lor
obida = o-bí-da
obide = o-bí-de
obidea = o-bi-deá
obideai = o-bi-deái
obideam = o-bi-deám
obidească = o-bi-deás-că
obideau = o-bi-deáu
Cuvinte care au ultima silabă "lui":
baiului = bá-iu-lui
banatului = ba-ná-tu-lui
bănatului = bă-ná-tu-lui
biciului = bí-ciu-lui
bruftului = brúf-tu-lui (s.)
burlui = bur-lúi
cangurului = cán-gu-ru-lui
celui = cé-lui (pr/det.)
condominiului = con-do-mí-niu-lui
cornul-dracului = cór-nul-drá-cu-lui
creasta-cocoşului = creás-ta-co-có-şu-lui
crucea-pământului = crú-cea-pă-mấn-tu-lui
crucea-voinicului = crú-cea-voi-ní-cu-lui
dezvălui = dez-vắ-lui (v.prez.)
dintele-calului = dín-te-le-cá-lu-lui
dintele-dracului = dín-te-le-drá-cu-lui
doamna-codrului = doám-na-có-dru-lui
dumnealui = dum-nea-lúi
fierea-pamântului = fi-é-rea-pa-mấn-tu-lui
floarea-paştelui = floá-rea-Páş-te-lui
gura-leului = gú-ra-lé-u-lui
» vezi toate cuvintele