Despărțirea în silabe a cuvântului "sotul":

ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat, în zonele de stepă și în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott.

SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (Înv.) Soție, nevastă. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat. 3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.

soț (-ți), s. m. – 1. (Înv.) Copărtaș. – 2. Bărbat căsătorit. – 3. Camarad, prieten, asociat. – 4. Pereche. – Mr., megl. soț. Lat. sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; REW 8056), cf. alb. šots (Philippide, II, 655), it. soccio „arendaș de turme”. – Der. soție, s. f. (înv., tovarășă; înv., căsătorie, uniune; înv., camarad, asociat; înv., asociație, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în Munt. și Mold. (ALR, I, 271); soțesc, adj. (conjugal, matrimonial); soață, s. f. (camaradă; nevastă); însoți, vb. (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania); însoțitor, adj. (care însoțește); însoțime, s. f. (înv., societate, grup); însoțitură, s. f. (Trans., companie); cusoți, vb. (Bucov., a ține companie, a întreține), cu pref. expresiv. cu-; soțiire, s. f. (înv., asociere).