Despărțirea în silabe a cuvântului "tiganii":

ȚIGÁN, -Ă, țigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele. II. Adj. (Rar) Țigănesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. țâgan.

ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.

ȚIGĂNÍE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; țigănime; p. ext. cartier într-o localitate în care locuiesc țigani. 2. Fig. Faptă, manieră condamnabilă. 3. Fig. Gălăgie, hărmălaie, scandal. – Țigan + suf. -ie.