Despărțirea în silabe a cuvântului "vruseserati":
vruseserăţi = vrú • se • se • răţi
Definiții din Dicționarul Explicativ pentru "vruseserati":VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.vreá (vreáu, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.» mai multe definiții (dictionarroman.ro)
Cuvinte Vecine:
vrombajului = vrom-bá-ju-luivru = vruvrui = vruivrură = vrú-răvrurăm = vrú-rămvrurăţi = vrú-răţivrusese = vrú-se-sevrusesem = vrú-se-semvruseseră = vrú-se-se-răvruseserăm = vrú-se-se-rămvruseserăţi = vrú-se-se-răţivruseseşi = vrú-se-seşivrut = vrutvruta = vrú-tavrute = vrú-tevrutei = vrú-teivrutele = vrú-te-levrutelor = vrú-te-lorvrută = vrú-tăvruşi = vruşivruţi = vruţi
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
vreá (vreáu, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.
vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.
Cuvinte Vecine:
vrombajului = vrom-bá-ju-lui
vru = vru
vrui = vrui
vrură = vrú-ră
vrurăm = vrú-răm
vrurăţi = vrú-răţi
vrusese = vrú-se-se
vrusesem = vrú-se-sem
vruseseră = vrú-se-se-ră
vruseserăm = vrú-se-se-răm
vruseserăţi = vrú-se-se-răţi
vruseseşi = vrú-se-seşi
vrut = vrut
vruta = vrú-ta
vrute = vrú-te
vrutei = vrú-tei
vrutele = vrú-te-le
vrutelor = vrú-te-lor
vrută = vrú-tă
vruşi = vruşi
vruţi = vruţi