Despărțirea în silabe a cuvântului "zaporul":

ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.

zăpór (-oáre), s. n. – 1. Dezgheț, viitură, avalanșă. – 2. Barieră de gheață în rîurile navigabile. Sl. zaporŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81), cf. bg. zapor „dig”, rus. zapor „oprire”, mag. zápor „viitură”. – Der. zăpori, vb. (a inunda). Aceleiași rădăcini sl. îi aparține zăpri, vb. refl. (a suferi de retenție de urină), din sl. zaprĕti „a închide”, der. zăpreală, s. f. (retenție); cf. zăpreti, vb. (a reține; a speria), sec. XVI, înv., din același vb. sl., der. zăpreștenie, s. f. (detenție), din sl. zaprĕštenije.

ZĂPÓR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheață care se formează primăvara pe un râu; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprită la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Bg. zapor.